English version
 
Sigla UE - nr. proiect

PHARE 2006 - PROGRAMUL DE COEZIUNE ECONOMICĂ ŞI SOCIALĂ

DEZVOLTAREA FORMĂRII CONTINUE PENTRU PERSONALUL DIN ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR

PROIECTUL "Formare şi dezvoltare profesională în mediul defavorizat"

Acest site web nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a Comisiei Europene. Răspunderea privind corectitudinea şi coerenţa informaţiilor prezentate revine iniţiatorilor site-ului web.
Pentru informaţii despre celelalte programe finanţate de Uniunea Europeană în România, ca şi pentru informaţii detaliate privind statutul de membru al României la Uniunea Europeană, vă invităm să vizitaţi adresa web a Centrului de Informare al Reprezentanţei Comisiei Europene în România.

Activităţile proiectului
Sustenabilitatea proiectului
Înapoi la PROIECTE

În intervalul 30 octombrie – 1 noiembrie 2009, la Universitatea Tehnică „Gh. Asachi” Iaşi, Facultatea de Electrotehnică, a avut loc A VII-A Conferinţa Naţională de Învăţământ Virtual (C.N.I.V.). Manifestarea s-a desfăşurat sub auspiciile Anului european al inovaţiei şi comunicării şi a INTUITION Consortium – The Network of Excellence in Europe, instituţii organizatoare fiind: Universitatea din Bucureşti, Universitatea Tehnică „Gh. Asachi” Iaşi, Siveco România S.A. şi Intel România. Aceasta a urmărit în mod deosebit promovarea tehnologiilor moderne în educaţie şi cercetare, conform principiului Consecvenţă – Competenţă – Claritate – Viziune – Inovare – Performanţă.

Pe parcursul manifestărilor au fost prezentate 71 de lucrări, grupate în cinci secţiuni: Tehnologii e-Learning şi Virtual Reality, Software educaţional în învăţământul universitar – Proiecte şi aplicaţii, Software educaţional în învăţământul preuniversitar – Proiecte şi aplicaţii, „Intel®Education” Inovare în educaţie şi cercetare – Learning, Technology, Science şi Training şi Management educaţional – strategii, obiective, calitate.

Cu această ocazie specială o echipă de proiect a Casei Corpului Didactic „Grigore Tabacaru” Bacău, formată din Mihaela-Liliana Ciuchi, Ema–Maria Fâciu şi Gabriel Stan, a prezentat în cadrul secţiunii „E” – „Training şi management educaţional – strategii, obiective, calitate”, lucrarea cu titlul „Formare şi dezvoltare profesională în mediul defavorizat – Phare 2006”.

În esenţă aceasta a făcut referire la modul în care proiectul PHARE CES 2006 - „Formare şi dezvoltare profesională în mediul defavorizat, adjudecat de instituţia băcăuană în anul 2008 şi derulat cu succes în anul şcolar trecut a reuşit, în conformitate cu necesităţile societăţii bazate pe cunoaştere, să formeze profesori competitivi într-o nouă, dinamică şi prosperă  societate europeană.

citiţi lucrarea on-line: http://www.icvl.eu/2009/disc/cniv/documente/pdf/sectiuneaE/sectiuneaE_lucrarea03.pdf
CNIV baner
CNIV 2009
CNIV 2009
PREZENTARE MIHAELA
 
top

Joi, 18 iunie 2009, la Hotel „Novotel” Bucureşti a avut loc Conferinţa de evaluare la nivel naţional a Programului Phare 2006 Coeziune Economică şi Socială, „Dezvoltarea formării continue pentru personalul din învăţământul preuniversitar”.

Manifestarea a fost organizată de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării – Centrul Naţional de Formare a Personalului din Învăţământul Preuniversitar, cu denumirea, „Rolul studiilor de impact în asigurarea calităţii programelor de formare continuă”.

Cu această ocazie, directorul C.C.D. Bacău, prof. Gabriel Stan, a fost invitat, în mod special să prezinte experienţa instituţiei băcăuane în cadrul acestui proiect, fiind remarcate astfel bunele practici.

Cu această ocazie, Proiectul "Formare şi dezvoltare profesională în mediul defavorizat" , coordonat de prof. Gabriel Stan, a primit din partea binecunoscutei companii internaţionale de consultanţă din Marea Britanie, White Young Green International Ltd., având ca Autoritate Contractantă, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Locuinţei, rezultatele procesului de monitorizare şi evaluare din perspectiva implementării programului mai sus menţionat.

Evaluarea a evidenţiat în mod special experienţa instituţiei băcăuane în cadrul acestui proiect, fiind remarcate astfel bunele practici. De asemenea aceasta a facut referire la sustenabilitatea şi efectele multiplicatoare ale acestui proiect, care derivă din analiza rezultatelor studiului de impact aplicat la nivelul judeţului nostru. Nota finală acordată a fost 9.50.

 
descarcă articolele apărute (.rar)
 
top

Casa Corpului Didactic "Grigore Tabacaru" Bacău continuă promovarea rezultatelor proiectului Phare CES 2006 - "Formare şi dezvoltare profesională în mediul defavorizat" în presa scrisă.

 
descarcă articolele apărute (.rar)
 
top